Portalul vraciilor și vrăjitoarelor din România şi din Europa - Între istorie şi mit
Autentificare
Recomandate
CLIPA - cea mai veche revista românească din Statele Unite în circulaţie. Revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură editată săptămânal în SUA.
E-migrant.ro - Forumul romanilor din strainatate.


Marea Frăţie a Vrăjitorilor şi Vrăjitoarelor de la Răsărit

Marea Frăţie a Vrăjitorilor şi Vrăjitoarelor de la Răsărit

Această Frăţie este pentru toţi cei care doresc să se ajute în viaţă de puterile (para)psihice care sunt înnăscute în fiecare om. Aici nu veţi găsi vrăjitoare bătrâne şi hidoase care fac rău oamenilor. Folclorul, „ajutat” din greu de anumite forţe înteresate, ne-a transmis o imagine neadevărată a vrăjitoarelor şi vrăjitorilor, denigrându-i pe nedrept.

Magia înseamnă în primul rând putere asupra propriei vieţi şi de aceea a fost vorbită de rău şi asociată, în decursul istoriei, cu presupuşi diavoli şi alte forţe necurate, pentru că diferite puteri, inclusiv Biserica, vroiau să preia controlul asupra vieţilor oamenilor şi de aceea vrăjitorii, care le puteau arăta oamenilor că au anumite forţe eliberatoare în ei, trebuiau înlăturaţi sau măcar denigraţi – pentru ca oamenii să-i dezavueze şi să nu încerce să se ridice la nivelul lor. În Evul Mediu era un lucru obişnuit ca Biserica să ardă pe rug de vii vrăjitoarele şi astronomii care începuseră să descifreze mişcările planetelor şi să afirme că Pământul este rotund şi se învârteşte în jurul Soarelui (de ex. pe Giordano Bruno) – contrar concepţiei oficiale de atunci, conform căreia Pământul era plat şi totul Universul se învârtea în jurul lui.

Read more...

Vrăji de dragoste

Vrăji de dragoste

Câte dintre noi nu am fost în situaţia de a ne dori atât de mult să întâlnim persoana potrivită, sau să-l facem pe cel pe care am pus ochii să se îndrăgostească de noi, sau pe cel ce ne-a părăsit să se întoarcă în viaţa noastră. Dragostea nu este cel mai uşor lucru din lume dar este cel mai frumos, şi cu toţii ne dorim s-o întâlnim. Dar ce faci atunci când întârzie să apară?

Într-o zi mergi pe stradă şi vezi un anunţ pe un stâlp cu un număr de telefon al unei oarecare vrăjitoare, ce îţi promite şi iubire, şi bani şi fericire. Şi anunţul asta a picat exact atunci când trebuia, când tu începusei să-ţi perzi speranţa de a mai întâlni vreodată dragostea.

Read more...

Talismane pentru dragoste

Talismane pentru dragoste

Magia nu a fost creată de nimeni, niciodată. Unii spun că magia ar fi fost folosită de urmaşii zeilor şi uriaşilor care stăpâneau Pământul în vremuri imemoriale şi care, neascultând de sfaturile stăpânilor lor, s-ar fi împreunat cu oamenii. Şi pentru că odraslele zămislite să fie deasupra creaturilor şi fiinţelor existente pe Terra la vremea respectivă, părinţii şi-au învăţat odraslele să practice magia. Alţii spun că magia a venit de departe, din universuri, dintr-o alta lume, adusă de fiinţe superioare omului.

Paradoxal, dar şi unii şi alţii au dreptate.

Magia a existat dintotdeauna şi a fost liantul dintre oameni şi divinitate. Deşi foarte mulţi au arătat că în fapt, magia este o artă a răului, în realitate este un drum ce se deschide numai anumitor persoane, iniţiaţilor. Un drum care, la un moment dat se bifurcă. Acolo omul alege calea pe care vrea să meargă, respectiv calea magiei albe sau a celei negre, calea binelui sau a răului. În plus, noţiunile de bine şi de rău sunt relative la nivelele respective şi nu de puţine ori ceea ce ni se pare noua rău, în realitate este o cărare către bine.

Un exemplu edificator în acest sens este arderea, de către un vizitator misterios, a casei gazdei sale. Deşi gestul este unul reprobabil, după arderea casei, gazda descoperă un mic tezaur ascuns undeva, sub temelia locuinţei. Iar la acel tezaur nu a putut ajunge decât după ce casa i-a luat foc.

Atunci cum este fapta vizitatorului? Este bună sau e rea?

Read more...

Magia neagră - sex cu Diavolul

Magia neagră - sex cu Diavolul

Diavolul a fost amantul perfect de-a lungul timpului. Nu pentru că ar fi fost special ci pentru că avea un PR bun.

Toate religiile din lume amintesc despre zei, îngeri sau spirite care au făcut sex cu femei. De fapt, de cele mai multe ori avem de-a face cu femei posedate cu forţa de spirite, femei păcălite, într-un fel sau altul şi care terminau în braţele demonului, numit incubus. Religia creştină vorbeşte despre spirite demonice, numite incubus, care făceau sex cu femei

Evident, lucrurile mergeau până acolo încât dacă o femeie era descoperită că avea amant acesta era, invariabil, Diavolul. În felul acesta, incubus-ul era cel vinovat de trădarea femeii, de faptul că ea îşi înşela soţul, iubitul sau chiar amantul. De cele mai multe ori era suficient ca „păcătoasa” să recunoască faptul că făcea sex cu diavolul, pentru ca să scape basma curată. Adică ceva gen „dracu' m-a ...”. În felul asta toata lumea era mulţumită:

Read more...

Skinwalkerii, vrăjitorii navajo care se metamorfozează în animale

Skinwalkerii, vrăjitorii navajo care se metamorfozează în animale

Statul Utah este locul de baştină al multor întâmplări supranaturale care implică fiinţe stranii. Dintre acestea, cele legate de Skinwalker sau „Wendigo” sunt, probabil, cele mai înfricoşătoare, şi existenţa unor asemenea vrăjitori continuă să-i neliniştească şi astăzi pe locuitorii din unele părţi ale SUA.

Cuvântul format în limba engleză – skin „piele”, walker „cel care merge” – înseamnă, aproximativ, „cel care merge [în orice fel de] piele” şi este considerat un om cu puteri supranaturale care se poate transforma în orice animal doreşte. Aceste credinţe sunt înrudite cu cele în vârcolaci şi se regăsesc la toate popoarele lumii. În Antichitate, erau numiţi licantropi.

Conform unei legende a nativilor americani, skinwalkerii sunt vrăjitori navajo care au capacitatea să-şi schimbe înfăţişarea şi terorizează oamenii şi animalele. Pot să se transforme în orice animal doresc la un moment dat, dobândind, în acelaşi timp, forţa inerentă şi atributele acestuia, dar păstrându-şi nemodificată firea umană vicleană. Această capacitate de a-şi păstra inteligenţa umană, dobândind simţurile ascuţite şi agilitatea specifice animalului îl face pe skinwalker un duşman redutabil, dar care stârneşte şi admiraţie. Pe lângă faptul că posedă toate cunoştinţele umane, aceşti vrăjitori (vrăjitoare) dispun de puteri aflate dincolo de limitele obişnuite ale inteligenţei. Astfel, un vrăjitor care a luat chip de coiot are o agilitate, o putere şi o viteză de deplasare uimitoare, combinate cu puterile oculte ale controlului minţii umane sau cu cunoaşterea unor blesteme puternice.

Read more...

Ziua Sfântul Valentin, ziua îndrăgostiţilor? Nu…o sărbătoare păgână, sexuală şi perversă!

Ziua Sfântul Valentin, ziua îndrăgostiţilor? Nu…o sărbătoare păgână, sexuală şi perversă!

Ziua Sf. Valentin este oficial „ziua mondială a îndrăgostiţilor”. Din moment ce în Biblie este statuat faptul că „Dumnezeu este iubire”, este Dumnezeu de acord cu această zi? Doreşte El ca oamenii să-şi ofere pe 14 februarie cadouri, lumânări şi alte daruri, ca simboluri ale dragostei? Răspunsul, pentru creştinii adevăraţi, este unul singur: NU!

Asemenea Crăciunului („Moş Crăciun”), Paştelui („iepuraşul”) sau Anului Nou, Ziua Sf. Valentin reprezintă încă o încercare de a „spăla” străvechi obiceiuri păgâne şi perverse, prin „creştinizarea” lor. Oricât de inocentă ar părea Ziua Sf. Valentin, oare câţi ştiu că aceasta îşi are originea în două dintre cele mai perverse festivaluri păgâne: Lupercalia şi ziua lui Juno Februato.

Lupercalia
Sărbătorită pe 15 februarie, Lupercalia era o zi ţinută de vechii romani în onoarea lui Lupercus, zeul fertilităţii şi al chibzuielii, protectorul recoltelor şi un vânător puternic, în special al lupilor. Romanii credeau că Lupercus protejează Roma de haitele de lupi, care atacau şi devorau animalele domestice şi oamenii.

Read more...

Blestemele dincolo de superstiţii

Blestemele dincolo de superstiţii

În Ardeal se foloseşte blestemul cu apă de la morţi. Când moare, fiecare mort este spălat de 3 ori la rând, în numele Sfintei Treimi. Cu apa folosită la spălarea mortului pot fi legate persoanele, punându-se câteva picături pe ușa sau fereastra persoanei vizate.

Tot în Ardeal, dacă vrei să-i faci rău dușmanului, trebuie să rupi un nasture de la costumul mortului şi să-l pui trei zile sub pragul casei duşmanului sau să-l îngropi în ograda lui. Mortul se va întoarce sub formă de strigoi pentru a-l bântui pe cel în a cărui ogradă a fost îngropat nasturele. În Oltenia, dacă o fată vrea să lege un bărbat trupeşte de ea, trebuie să ungă clanţa de la uşă cu sânge menstrual. Este obligatoriu ca iubitul să fie primul care pune mâna pe clanţă. Altfel, blestemul se va întoarce împotriva sa, făcând să nu mai scape de dragostea primului care a atins clanţa.

Read more...

Superstiţii din vechime

Superstiţii din vechime

Uneori când ghinionul ne loveşte, ne ascundem în spatele vorbelor „aşa a fost să fie”. Sau când altora li se întâmplă ceva rău ne facem cruce, ne scuipăm în sân, facem 3 paşi înapoi sau cine mai ştie ce ritualuri arhaice moştenite de la părinţii şi bunicii noştri sau însuşite, pur şi simplu, de pe stradă, de la diverşi.

Viaţa noastră e plină de superstiţii. Oare dacă nu am mai ţine cont de ele, ar fi altfel? La ce bun să condamnăm nişte superstiţi nevinovate, care nu fac rău nimănui şi care, într-un fel sau altul ne apropie de Dumnezeu, prin simplul fapt că acceptăm existenţa unor forţe spirituale superioare. În materialul de mai jos vom vorbi despre... pantofii vechi şi influenţele lor asupra noastră.

Read more...

Tradiţii magice la români

Tradiţii magice la români

Căluşarii, între tradiţie şi magie
Tradiţia căluşarilor vine din vremuri străvechi şi e născută din credinţele păgâne pre-creştine. Pe vremuri căluşarii erau preoţi ai cultului solar. Conduşi de un mare preot – devenit vătaf după răspândirea creştinismului – dansurile lor erau mai mult decât iniţiatice. Erau exorcizante. Marele preot era cel care implora zeul să îl ajute şi el însuşi conducea mica armată a căluşarilor care se războiau cu duhurile rele ce puneau stăpânire pe sate. Mai mult, căluşarii depuneau un jurământ al tăcerii, doar vătaful având voie să vorbească. Din când în când, la îndemnurile vătafului, căluşarii scoteau anumite strigăte de luptă. S-a constatat că atât jurământul de tăcere cât şi strigătele de luptă îşi aveau rolul lor mai mult decât important. Cercetări de ultimă oră în domeniul energetic au demonstrat că pentru fiecare cuvânt rostit organismul cheltuie o anumită cantitate de energie.

Mai mult, strigătele, în funcţie de tonalitatea şi forța lor, emit energie. Folosite în luptă, strigătele distrug armonia duşmanului, îi anihileaza puterea (cât de deştepţi au fost strămoşii noştri când au descoperit asta cu mii de ani înaintea practicanţilor de arte marţiale). Marele preot al cultului, îşi transmitea cunoştinţele unui singur bărbat care urma să-i ia locul. Datorită răspândirii creştinismului, celelalte culte păgâne au pierdut teren, puţin câte puţin, rămânând, totuşi, adânc înrădăcinate în lumea satului. În felul acesta, „Căluşul” a rămas doar un dans înţeles de tot mai puţini oameni. Cu toate astea sunt oameni care cred în continuare că privitul căluşarilor te ajută şi îţi aduce noroc tot anul.

Read more...

Misterul tatuajelor adevărate: simplă magie sau ştiinţă pierdută?!

Misterul tatuajelor adevărate: simplă magie sau ştiinţă pierdută?!

Anul trecut, presa americană a găzduit un scandal în care, se pare că sunt implicate persoane importante. Informaţiile erau despre un studiu – despre care nu se știe exact cine l-a comandat – care a generat numeroase controverse și a împărţit lumea ştiinţifică americană în două tabere. Studiul se referea la efectele pe care diversele tatuaje le au asupra oamenilor şi era argumentat şi cu o serie de exemple preluate de la diverse popoare, inclusiv legende. Dar, ceea ce a şocat lumea de ştiinţă a fost faptul că cercetarea în cauză se pare că s-a desfăşurat timp de peste 15 ani pe oameni, fără ca acestora să li se spună că sunt subiecţi şi fără să li se atragă atenţia în vreun anumit fel asupra consecinţelor.

Studiul a pornit de la constatarea anumitor coincidenţe la indivizi din popoare diferite. Analizând textele istorice şi legendele pe care le-au avut la dispoziţie, americanii au observat că, la majoritatea popoarelor, clasele de elită, respectiv conducătorii, aveau diverse tatuaje pe corp. Unele reprezentau numele persoanei în cauză, altele imagini de plante sau animale sacre pentru poporul respectiv, dar cele mai multe cuprindeau simbolul totemic care arăta descendenţa persoanei în cauză. Nici măcar noi, ca popor nu am făcut excepţie. Marile familii domneşti, Basarabii şi Muşatinii, cu toate ramurile lor descendente îşi însemnau copiii cu simbolul dinastic. În felul acesta, toţi copiii pe care domnitorul îi avea cu femeile din popor aveau acelaşi drept la domnie ca şi copiii născuţi în urma căsniciei. Din păcate, această meteahna a domnitorilor noştri de a face copii peste tot, a fost şi una din cauzele fărâmiţării puterii centrale, toţi încercându-şi norocul la domnie.

Read more...


Vizitatori unici

Free counters!

Situri Roxo Inc. în România


Get listed in a premium web site directory for free where you can find more resources about Internet Web Directory List Directory