Portalul vraciilor și vrăjitoarelor din România şi din Europa - Ce legătură au vrăjitoarele cu drogurile medievale?
Autentificare
Recomandate
CLIPA - cea mai veche revista românească din Statele Unite în circulaţie. Revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură editată săptămânal în SUA.
E-migrant.ro - Forumul romanilor din strainatate.


Ce legătură au vrăjitoarele cu drogurile medievale?

Ce legătură au vrăjitoarele cu drogurile medievale?

De ce imaginea vrăjitoarelor este atât de des asociată cu zborul pe mătură? Ei bine, explicaţia poate că vi se va părea şocantă. Totul a început de la pâinea care se producea în evul mediu european şi în renaştere, care de cele mai multe ori conţinea secară.

Ei bine, secara şi alte cereale similare pot deveni un mediu propice dezvoltării unor specii de ciuperci care, consumate în doze mari, sunt letale. Dar în doze mai mici au efectul unui puternic halucinogen.

Documente din secolele 14-17 pomenesc de oameni care suferă de mania dansului, referindu-se la grupuri mari care se manifestă pe stradă dansând şi rostind vorbe fără sens, uneori cu spume la gură. Şi dansau până cădeau jos din cauza epuizării. Cei care trăiau o astfel de experientă îşi descriau apoi tulburătoarele viziuni. În secolul al 20-lea, Albert Hofmann a realizat studii asupra secarei, demonstrând efectele psihedelice ale LSD-ului conţinut de fungii din ea.

Oamenii medievali şi-au dat seama şi ei de aceste efecte şi au căutat să “îmblânzească” secara pentru a se droga. De asemenea, mai experimentau şi cu alte plante care conţin substanţe halucinogene: Atropa belladona (iarba corbului), Hyoscyamus niger (măselariţa), Mandragora officinarum (mătrăguna) sau Datura stramonium (ciumăfai). Andres de Laguna scrie în secolul al 16-lea despre cum a confiscat un vas plin cu o pomadă verde făcută din felurite ierburi pecum cânepa, iarba corbului, mătrăgună şi măselariţă din casa unui cuplu acuzat de vrăjitorie.

Dar ce legătură au măturile cu toate aceste lucruri? Pentru a ajunge în starea halucinatorie, consumatorii medievali aveau nevoie de o metodă de asimilare a drogurilor ceva mai eficientă, dar şi mai complicată decât simpla ingerare. Asta pentru că halucinogenele “de modă veche” puteau cauza multiple efecte secundare, printre care greţuri, stări de vomă sau iritaţii. Şi totuşi, oamenii au observat că absorbţia prin piele a drogurilor provoca trăirile dorite fără efectele secundare ale simplei ingerări. Ba mai mult, zonele cele mai potrivite ale corpului care asigurau o absorbţie eficientă se pare că erau glandele subdoripare şi…mucoasele organelor genitale.

citește articolul întreg AICI

 


Vizitatori unici

Free counters!

Situri Roxo Inc. în România


Get listed in a premium web site directory for free where you can find more resources about Internet Web Directory List Directory