Portalul vraciilor și vrăjitoarelor din România şi din Europa - Istoria magiei
Autentificare
Recomandate
CLIPA - cea mai veche revista românească din Statele Unite în circulaţie. Revistă independentă de informaţie socio-politică şi cultură editată săptămânal în SUA.
E-migrant.ro - Forumul romanilor din strainatate.


Istoria magiei

Vrăjitoria este nedespărţită de Istorie.

De la începutul omenirii, ea i-a însoţit pe oameni. Magia este legată de evenimente importante, de unele tipuri de guvernări şi de religii.

Vrăjitoarea "este cea care zice farmece", adică "cea care îl consultă pe Dumnezeu", după cum credeau latinii.

Dar Biserica catolică consideră că actul magic este impur, pentru că practicantul crede într-o eficacitate a cuvântului şi a ritualului în sine.

În 1460 au avut loc primele procese ale vrăjitoarelor, în Franţa. Ele au fost acuzate de satanism!

Represiunea vrăjitoriei în sec. XV a funcţionat prin valuri succesive iar vrăjitoarele au fost acuzate de a fi adus ciuma!! Dar vrăjitoarele au supravieţuit acestor perioade obscure şi ostile, deşi multe au plătit cu viaţa, arse pe rug.

Istoria vânătorii de vrăjitoare începe la Salem în 1692, când în sat mulţi oameni s-au îmbolnăvit. Medicul William Griggs, care a diagnosticat că s-au făcut vrăji, a declanşat isteria contra vrăjitoarelor, care au fost acuzate pe nedrept că practică magia neagră.


Vizitatori unici

Free counters!

Situri Roxo Inc. în România


Get listed in a premium web site directory for free where you can find more resources about Internet Web Directory List Directory